Bărbatul care și-a ucis iubita asistentă în stradă, condamnat la închisoare pe viață

Bărbatul care și-a ucis iubita asistentă în stradă, condamnat la închisoare pe viață
Sursă FOTO: ziardesuceava.ro
Publicat: 06/06/2021, 16:11

Judecătorii Tribunalului Cluj l-au condamnat la închisoare pe viaţă pe  Mohamed Iman Mustafa , care a ucis o tânără  asistentă pe o stradă din Cluj, în vara anului trecut.

Mohamed Iman Mustafa, în vârstă de 29 de ani, a recunoscut crima şi a fost de acord cu pedeapsa primită de la instanţă.

Judecătorii Tribunalului Cluj l-au condamnat pe criminal la închisoare pe viaţă.

Mama tinerei ucise și fratele acesteia au primit daune morale de 200.000, respectiv 80.000 euro.

„În temeiul art. 188 – art. 189 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.proc. pen., condamnă pe inculpatul M.I.M.M., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei penale”, se arată în decizia Tribunalului Cluj.

Procurorii au cerut închisoare pe viață pentru Muhamed Iman Mustafa, anul trecut

În urma unei expertize psihiatrice, s-a stabilit că tânărul avea discernământ în momentul comiterii crimei, deşi suferă de tulburare de personalitate disociativă.

Muhamed Iman Mustafa este un tânăr cu mamă suceveancă şi tată arab.

Ioana Valentina Catargiu, în vârstă de 30 de ani, a fost ucisă în noaptea de 23 august 2020, în faţa blocului în care locuia, în Cluj-Napoca.

Ioana a avut o relație de dragoste cu Mohamed, însă din cauză că individul era mult prea gelos și posesiv a ales să pună capăt poveștii lor de iubire.

Tânărul nu a acceptat refuzul fostei sale iubite și a decis că mai bine o ucide decât să o piardă. Astfel, el a așteptat-o pe o stradă din municipiul Cluj Napoca, unde a înjunghiat-o de mai multe ori pe Ioana.

Fata nu a a avut nicio șansă, medicii deplasați la fața locului neputând decât să constate decesul tinerei.

Criminalul a fugit apoi și a fost prins abia după 12 ore, în satul în care locuiesc părinții lui, la Suceava, ascuns după sobă.

Ioana Valentina Catargiu a lucrat ca asistentă medicală la o clinică din Cluj Napoca. Înainte, ea lucrase ca asistentă la cabinetul medical din comuna Stulpicani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Frig și multă ploaie și zăpadă, până la mijlocul lunii decembrie
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...